DEJA-VU
Aug 14th, 2008 by rasuplansu
Uneori cred ca cineva deja a scris, a gandit, a spus ceea ce am scris eu. In alte limbi poate, in alte momente, in alte lumi, in alte locuri. Uneori am senzatia ca traiesc momente din alte vieti, sau poate doar momente banale, comune. Eu scriu acum aceste randuri, dar undeva, altcineva, le-a discutat cu un prieten, sau doar le-a gandit, sau le-a scris pentru ca apoi sa fie uitate. Cuvintele sunt ca notele muzicale, sunt puse unul langa altul, dar de fapt ele sunt mereu aceleasi. Cei care se schimba suntem noi. Cine stie, in acest moment, cati oameni nu se gandesc la acelasi lucru, si il aduc la viata pentru o perioada, publicandu-l, sau moare acolo pe loc, in mintea cuiva, pentru a fi uitat, si din nou readus la viata de alte maini si de alte creiere.
Nu exista o moarte a cuvintelor, deoarece ele nu mor odata cu cei care le-au scris sau le-au rostit. Va exista mereu cineva care le va reinvia. Si mereu vor exista oameni care se vor intreba cine oare s-a mai gandit la asta, cine oare a mai scris asta, cine oare a mai vorbit despre asta…
No related posts.
Loading ...
Un prieten de-al meu, priceput in ale scrisului, a avut intr-o zi o revelatie: in timp ce citea ceva, l-a trasnit de aiurea ideea unui scenariu pt o piesa de teatru. Personajele erau, imi povestea el, “extrem de ofertante”, contraste pe masura etc, etc… A facut mai intai o schita si cauta un moment de liniste cand sa inceapa munca. Tot cautandu-l, a dat peste un volum de Teatru rus contemporan. S-a uitat pe cuprins si a inceput sa citeasca o piesa la intamplare. Ei, surpriza. Erau aceleasi personaje, era acelasi conflict, aceleasi contraste pe care el le slefuia inca inainte sa le puna pe hartie.
Intr-adevar, cuvintele sunt aceleasi. Poate 2-3 visatori dementi sa-si mai permita sa inventeze altele, din cand in cand, un Shakespeare, un Eminescu, un Stanescu… Ideile insa circula pe undeva pe deasupra cepetelor noastre, prin ceruri, prin cosmos. Iar oamenii? Ei se nasc si mor, iar intre timp pecuiesc, daca au noroc, cate o idee din aer, o spoiesc putin cu “propria personalitae” si sunt originali. Asta pana mor. Sau pana apare alt original…
prietenul tau a avut noroc ca a descoperit la timp faptul ca “ideea” lui originala nu era chiar asa de originala.
da, se pare ca daca nu avem norocul sa ne nastem originali, preluam de la cei dinainte si ii dam o forma proprie. dar si asta poate fi un fel de originalitate, nu? poate ca tema si personajele sunt aceleasi, dar poate conteaza mai mult modul cum le privim noi, cum ni le inchipuim. nu toti oamenii simt la fel, si prin urmare acelasi tip de personaje pot fi facute sa traiasca in moduri diferite, iar originalitatea poate consta in viata diferita pe care o insufli ideilor tale.