Lupta
Sep 15th, 2008 by rasuplansu
Deschizi un cufar plin de amintiri ce au o aroma, o culoare, un miros, un suras. Te lasi imbratisat de sunetul acelei amintiri, te lasi inconjurat de esenta ei. Apoi ii dai drumul, o lasi sa zboare catre cerul mintii tale, desi esti constient ca mai devreme sau mai tarziu se va intoarce din nou la tine si se va aseza linistita asupra simturilor tale, invaluindu-le in incercarea de a le amorti. Si stai acolo, luptand cu o amintire. O amintire ce invinge intotdeauna prezentul, ca un mort ce il domina mereu pe cel viu.
Un mort care lasa in urma sa o dara de distrugere, de degradare, care a avut parte de o iubire neconditionata si care incepe sa-i chinuie chiar si pe cei care nu l-au vazut vreodata. Iar cel viu este poate stupid, deoarece continua sa dea tot ce poate, da si nu cere nimic in schimb. Iti promiti tie insuti sa nu mai adaugi alte rani, doar sa le oblojesti pe cele deja existente. Simti frustrare, sa pierzi in fata unui mort, intotdeauna si oricum. Un mort care exista doar cand iti amintesti de el.
O poveste ce poate nici nu exista, reala sau poate inventata de atatia si de nimeni in acelasi timp, acolo unde ceva mort de atata vreme este mai important decat ceva viu. Si incepi sa crezi ca doar o amintire poate invinge o alta amintire.
No related posts.
Loading ...
Un gest, un suras, o inflexiune vocala, o anumita culoare, practic orice poate starni evocarea unei amintiri… Aducerile-aminte pot fi deopotriva otravă sau ambrozie. Uneori ne imping la nesabuinta…Mergem alături de cineva si privim in urma. E dificil să le porti in tine in timp ce traiesti alte intamplari. E poate una din nenumaratele provocari pe care le ducem cu noi…Am invatat sa ma spal de amintiri si astfel imi ramane in suflet doar parfumul lor… In felul asta traiesc fara echivoc prezentul.
daca nu am avea uitarea, cred ca am innebuni. nu este posibil sa duci cu tine toate amintirile, frumoase sau urate. de multe ori ceva neasteptat te face sa te gandesti la lucruri de care ai avut impresia ca te-ai scuturat. cred ca memoria este una dintre insusirile omului care nu pot fi controlate. sau nu total, cel putin. am invatat sa o pretuiesc, si uneori sa o detest pentru incercarile la care ma supune.
ciudat. in aceeazi zi reveneam pe blog cu aceeasi tema..
catia mentiona parfum, eu aroma..amintirile suntem noi. nu putem fugi de ele, asa cum nu putem fugi de noi. vor fi tot timpul cu noi, chiar daca sunt ascunse undeva (intentionat sau neintentionat). e drept ca nu putem trai in prezent daca incercam sa retraim trecutul..si cand stam sa ne gandim, timpul nici nu exista; atunci amintirile sunt..suntem noi, si cuvantul amintire obtine conotatia de viata.
si mai ciudat: acelasi header..i guess great minds think alike
Exceptional articol! Si piesa! Vai de cand nu am mai ascultat-o.