It takes a fool to remain sane
Nov 5th, 2008 by rasuplansu
It takes a fool to remain sane al celor de la The Ark m-a urmarit zilele astea.
‘Cos they’ve forgotten how to play
Oh, maybe they’re afraid to feel ashamed
to seem strange, to seem insane
to gain weight, to seem gay
I tell you this
That it takes a fool to remain sane
Oh, in this world all covered up in shame
Frica se ascunde oriunde. Frica de ceea ce este diferit, frica de criza finaciara, frica de gripa aviara, frica de a hoinari noaptea pe strazi.
Omul modern se hraneste cu frica la orice ora din zi si din noapte si nu doar in politica sau in viata cotidiana. Frica este stapana si asupra sentimentelor, in intimitatea fiecaruia dintre noi. Este multifatetata si implacabila.
Ca sa incep ilustrarea, am ales un clasic. Barbatul care sufera de sindromul lui Pan (poate exista si femei suferinde de perpetuarea copilariei, dar eu una nu cunosc) este un specimen foarte raspandit in ziua de azi. Ancorat in obiceiurile sale precum un caine de osul sau, el continua sa se joace la playstation sau sa piarda ore intregi la biliard cu “baietii”.
Poseda o frica teribila de schimbare, de maturizare, de imbatranire, de aceea de multe ori isi supune corpul la probe fizice epuizante, doar pentru a demonstra ca inca il mai duce. Chiar daca dupa aceea zace cateva zile pe ascuns sa se refaca dupa un astfel de tur de forta la gym. Elusiv si detasat, nu ofera celor din jur posibilitatea de a-i cunoaste sentimentele, de frica sa nu fie ranit ca in adolescenta de vreo dragoste neimpartasita a unei codane pistruiate sau pentru ochelarii de nerd.
In mod absolut si total alergic la cuvintele angajament, responsabilitate, familie, Peter Pan ii produce iubitei sale numeroase crize de urticarie nervoasa, dorinta de a-l sugruma si exasperare. Dupa numeroase sedinte cu prietenele, ea decide sa il abandoneze in Neverland si sa fuga cu Hook. Dar cel mai rau este ca Pan are prostul obicei de a-si ascunde egoismul in spatele unor crize psihologice si emotionale cauzate se pare de relatia precedenta, si care, potrivit spuselor lui inlacrimate, i-a distrus pentru totdeauna inima si mintea, atacand pana si functiile primare ale creierasului sau. “Ea nu m-a iubit niciodata si acum mi-e teama ca si tu vei face la fel.” “Ea m-a inselat si tu vei face la fel.” “Mi-e frica, nu ma pot implica mai mult in aceasta relatie.” Bla, bla bla. Pana in ce punct toate astea sunt adevarate? Pana unde este masca?
Poza de aici
Ca berbantii sa nu se simta nedreptatiti, da, acum vorbesc de poate cea mai raspandita tipologie feminina, celei a Fetei bune. O cunoastem cu totii, ea este dragostea lu’ mami si a lu’ tati, se indragosteste devreme si pentru totdeauna de pe la 13, 14 anisori de un baiat bun din vecini, care incepe repede sa-i frecventeze casa si familia pana se integreaza total in peisajul idilic. Relatia merge inainte ani buni, trece de prima decada si fata buna si cuminte incepe sa fie supusa presiunilor din partea familiei. “Dar cat mai asteptati, draga, cu casatoritul?” este intrebarea ominprezenta si tot mai insistenta.
Si uite asa fata noastra, desi inca tanara, se vede constransa sa ia decizii forever pentru o viata care acum poate nici nu ii mai place. Pentru ca de un timp, iubitul ei de o vesnicie parca nu mai e dragostea adevarata, ci cu anii s-a transformat intr-un prieten bun, amicul de tinerete. Sa-l lase? Ar parea decizia cea mai intelepata. Dar timp de zece ani lungi a ramas cu el chiar daca fluturasii din stomac au disparut. Exista aici un de ce evident. Deoarece fata buna simte o frica teribila: de singuratate, de lumea exterioara, de infrunatare a vietii reale, a judecatii celorlalti. Frica de sfarsit, de a fi din nou single, de a infrunta o dragoste noua si apusul ei, de ritualurile cautarii de noi iubiti, dar mai ales frica de independenta.
Fara sa se gandeasca ca a cunoscut cu adevarat un singur barbat. UNUL. Viata ei s-a oprit la 13 ani. Si de cele mai multe ori sfarseste prin a se casatori cu iubitul din liceu. Si intr-o viziune mai sumbra, dupa cativa ani ingroasa randurile divortatelor.
M-am tot gandit si rasucit si am mai gasit doua categorii, cea a celui Singur si nefericit si a Ego-ului nemasurat. Dar alta data.
No related posts.
Loading ...
Copilaria e clipa … absoluta! Ne raportam mereu la ea! Cu totii! Barbatul -copil e produsul mamei lui, Femeia-mama. Legatura dintre copilul- viitorl barbat si mama lui e vie toata viata. Sa admitem ca atunci cand ne “uitam” la un barbat vedem imaginea celei care l-a modelat. E un subiect complicat , dar sunt convinsa ca exista o urma de adevar in ceea ce spun, chiar daca adevarul are atatea chipuri. Cat despre fata buna… Ma gandesc, ca poate nu ar fi rau pentru noi toti sa admitem ca fiecare isi are modelele personale. Dar stii, cum e? Cand ne lovim de pragurile de sus si de jos, atunci suntem cumva obligati sa reevaluam modelele personale. Si schimbam sau nu. Imi aduc aminte de ceva hazos: ma duceam in urma cu cativa ani la un curs de dans si profesorul, un tip tare simpatic , ne spunea dupa ce ne invata un nou pas si fiecare eram pe punctul de a demonstra ce am reusit sa invatam: ” Hai, dati-i drumu’! Scapa cine poate!”
bineinteles ca pentru multi copilaria ramane un segment de raportare important in viata, dar mai sunt unii care uita sa se maturizeze. cat despre modele personale, fiecare cu alegerea lui. prin Fata buna am incercat sa fac portetul multor femei pe care le cunosc si care au ales cum au ales in virtutea inertiei si din frica de schimbare, de nou.
de fapt, cred ca am deviat putin de la idee, dar o sa o reiau in articolul final, ca frica , de multe ori poate inconstient, conduce alegerile unora in viata.
Interesante portrete! Acest Peter Pan descris de tine poate fi autentic, dar si prefacut. Nu este neaparat rau ca isi gaseste relaxarea in practicile din copilarie, iar asta nu exclude obligatoriu asumarea responsabilitatilor. Daca a ramas cu frici din relatiile mai vechi, incearca sa il scapi de ele cu rabdare si o comunicare bazata pe calm, argumente si constructivism. Daca nu merge dupa, sa zicem 2-3 luni de zile, poti considera ca trecerea la un nivel mai responsabil al relatiei este ceva mult prea greu sau chinuitor pentru el si recomanda-i ajutor de specialitate, adica un psiholog. Daca refuza sau nici atunci nu se vad progrese, poti sa te gandesti ca nu isi doreste mai mult de la relatia cu tine si atunci disputa-ti temerile de a iesi din relatie si mergi mai departe. Sigur vei gasi o alta persoana, daca vei cauta si vei avea rabdare. Sau poti ramane cu el si accepta starea actuala.
As mai comenta, insa nu mai am timp acum. O zi frumoasa!
din fericire eu nu am avut “norocul” sa dau peste un Peter Pan, insa l-am obeservat si il observ inca la bratul mutor amice de ale mele. dar o sa le transmit sfaturile tale, multumesc.
am ajuns acuma cateva zile, dupa o discutie lunga si tampita, la concluzia ca avem nevoie si de o doza de frica in viata noastra. fara aceea doza am ajunge la un haos generalizat si am fi pusi in situatii “periculoase” mult mai des.
dar frica e buna doar in cantitati mici, un pahar pe zi, ca vinul. cand se instaleaza frica ca factor principal in luarea de decizii importante e grav. chiar trist. cred ca frica de schimbare e cea mai grava, si ca e in fiecare dintre noi. dar trebuie sa invatam sa o infuntam. e chiar mai terifiant sa nu o infruntam.
Vezi ca esti o fetitza rea? Pai de ce nu spui si de posibilitatea (deseori intalnita azi), cand ea (fata buna) fuge de la el, cu “unu rau”! Ca cica “fetele bune ajung in rai”, iar fetele rele ajunge “unde vrea ele”!
oare nu se poate spune ca Peter Pan este un role model, in sensul de a ramane vecinic tanar?
@artistu: pai am vb de posibilitatea asta, cand fetitza il lasa pe Peter Pan pentru Hook
@zamolxis: bineinteles, tanar si nelinistit!