Râsu’ Plânsu’

Dialogul unei carti cu cititorul ei

Nov 26th, 2008 by rasuplansu

-Salut, cititorule!
-Vorbesti?!
-Bineinteles ca vorbesc, ce te miri asa? Ce, eu ma mir cand vorbesti tu? Inchide gura, poate ma inghiti.
-Faptul ca un om vorbeste, nu e de mirare. Daca ii exculdem pe muti, afazici si dementi, oamenii se diferentiaza de animale prin capacitatea de vorbire.
-Ti se pare ca sunt un animal?
-Nu, bineinteles.
-Pai si atunci ce te miri asa? In cazul in care capacitatea de a scoate sunete articulate ridica omul deasupra altor animale, asta nu inseamna ca alte entitati, neoameni si neanimale, nu se bucura de aceasta insusire, nu crezi?
-Ba da.
-Atunci nu ar trebui sa te mire ca o carte, care evident nu e nici om si nici animal, vorbeste.
-Asadar tu vorbesti…
-Trebuie sa recunosc ca nu esti atat de versat in arta conversatiei, cititorule. Ca eu vorbesc este un fapt dat, si nu mi se pare un subiect asa de interesant.
-Detectez o unda de sarcasm in vorbele tale.
-Nu mai spune…
-Inceraca sa intelegi, in loc sa razi de mine. Prin mainile mele au trecut sute de carti, si niciodata nu mi s-au adresat sau nu au inceput vreo discutie. Nu pot sa spun ca taceau, nu, asta nu, dar nici nu scoteau vreun sunet. Discutiile cu ele au fost mereu silentioase, si ajungeau la creierul meu trecand prin ochi, nu prin urechi.
-Si totusi eu vorbesc.
-Adevarat….

-Si spune-mi, cititorule, ce parere ai?
-In ce sens?
-Ma citesti cu interes? Iti plac? Imi apreciezi structura, stilul, limba?
-Dar tu iti dai seama ca eu te citesc?
-Si de ce nu ar trebui sa imi dau seama? Sunt ore intregi de cand ma rasfoiesti, de cand imi umpli marginile foilor cu observatii, de cand imi parcurgi cu ochii randurile unul dupa altul: ar trebui sa fiu foarte distrata ca sa nu imi dau seama ca ma citesti.
-Nu e asa de usor: ca sa iti dai seama de rasfoitul meu ar trebui sa ai senzatii tactile si pentru a-mi vedea ochii care citesc ar trebui ca si tu la randul tau sa ia organe vizuale. Si nu e de ajuns, caci pentru a elabora ceea ce iti transmit simturile, sunt necesare terminatii nervoase si un creier, ceea ce nu se potriveste cu existenta ta ca si carte.
-Am impresia, cititorule, ca tu esti cam limitat.
-Acum nu incepe sa ma jignesti, te rog frumos!
-Lasa-ma sa termin. Spuneam ca esti limitat de o viziune materialista si antropocentrica a lumii, dar lasa-ma sa iti spun ca nu tot ceea ce exista poate fi redus la modelul uman de functionare. Cuvintele nu au corp, de exemplu, iar plantele traiesc bine mersi si fara creier. Cartile, atentie mare, nu au nevoie de ochi pentru a vedea, nici de maini pentru a atinge, nici de urechi pentru a auzi, nici de limba pentru a vorbi. Si totusi vad, aud, ating si vorbesc.
-Si de ce ar trebui sa te cred? Poti demonstra ceea ce sustii? Ce dovezi poti aduce pentru a ssutine astfel de afirmatii ce sunt contra stiintei, mai ales a biologiei?
-Exista oare dovezi mai de incredere decat propria ta experienta? Tu vorbesti cu mine, stii ca eu te vad citindu-ma, si ca percep presiunea degetelor tale pe paginile mele. Nu ar trebui sa ai nevoie de alte dovezi.
- Si asta e adevarat.

-Bun, acum ca am stabilit ca pot vorbi si ca sunt constienta ca tu ma citesti, imi raspunzi la intrebare?
-La ce intrebare?
-Doamne, la intrebarea mea de mai inainte, la care alta?
-Nu imi amintesc.
-Nici nu trebuie sa ti-o amintesti, este scrisa cateva randuri mai sus, pe la inceputul discutiei noastre amicale. Tu fiind un cititor, o poti citi, nu?
-Ah, da, ce prost! Dar… stai asa, ce dracovenie mai e si asta? Cum e posibil ca ceea ce spunem acum aici sa fie deja scris? Cine a scris? cand?
-Doamne sfinte, mai cititorule, dar trebuie sa iti dau chiar mura-n gura? Foarte bine, o luam de la capat.

-Tu esti un cititor, corect?
-Da.
- Si eu ce sunt?
-O carte.
-Exact. Acum concentreaza-te si spune-mi: cum se intituleaza acest mic dialog al nostru?
-Dialogul unei carti cu cititorul ei.
-Exact.
-Exact ce?
-Exact exact, draga. Mi se pare evident ca tu si eu facem parte dintr-un test ce trateaza exact dialogul dintre o carte- care as fi eu- si un cititor- care ai fi tu. Ce altceva mai vrei sa stii?
-Vrei sa spui ca acum, chiar in aceasta clipa, tu si eu actionam inauntrul unei pagini pe care altcineva a scris-o?
-Pe care altcineva o scrie, mai exact.
-Si atunci tot ceea ce facem si spunem, intrebarile tale si ale mele, raspunsurile, perceptiile sensibile si amintirile, totul este decis de acest scriitor fantomatic?
-Exact.
-Pai atunci… NOI NU SUNTEM LIBERI!
-Na, dar cine a mai fost liber in aceasta lume, cititorule?
-Dar e teribil!
-Na, poate nu este placerea placerilor si marea fericire, dar am vazut lucruri mai rele.
-Dar nu iti dai seama? Daca acest scriitor care ne scrie decide dintr-odata ca nu mai e cazul sa continue, atunci noi….